Header Ads

Satul Felmer







Unii oameni locuiesc lângă vatra abandonată a satului Felmer (jud. Brașov), în case arse și fără acoperiș. Cea mai veche școală de aici a fost înființată de sași în jurul anului 1488, apoi a fost reconstruită la începutul secolului al XX-lea din materialul rezultat din demolarea zidurilor și turnurilor bisericii. Căci prin 1909 a avut loc ultima lucrare importanta de renovare și amenajare a bisericii evanghelice și a anexelor ei. Felmer se poate mândri, astfel, cu o construcție începută încă din 1250, dar transformată și completată cu ziduri de fortificație și bastioane în cursul a sute de ani. 


Astăzi toate acestea sunt abandonate și greu de recuperat din starea avansată de degradare. Însă există o asociație care a îmbrățișat locul și se implică în "reconsolidarea spiritului comunitar alături de protejarea şi reutilizarea patrimoniului cultural în folosul comunităţilor pentru găsirea unui nou echilibru socio-economic durabil. Avantajele vieţii în comunităţile rurale sau urbane mici trebuie să fie conservate, sporite şi promovate, deoarece nu poate exista dezvoltare firească acolo de unde tinerii aleg să plece în lipsa unei perspective favorabile", declară Asociația Renascendis

Cred că este important să înțelegem că există șanse de a reclădi comunități în sate precum Felmer, Gherdeal, Mighindoala etc., atâta timp cât casele vor fi locuite de oameni de bună credință. Încurajez pe oricine care dorește să contribuie la asta și e conștient de resursele necesare și beneficiile rezultate, să cumpere case și să le locuiască. Și, nu în ultimul rând, să încurajeze și pe alții să facă acest lucru. Astfel, am creat mailul saxonhaus@gmail.com, cu scopul de a facilita strângerea de informații cu privire la casele de vânzare din satele slab populate, date care vor fi redirecționate către potențialii cumpărători.












 









 




Fotografii aflate sub proprietate intelectuală Harsany Intellectual Ventures


Niciun comentariu

Copyright © 2009-2017 by Reptilianul Collective. Un produs Blogger.