sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Călătorie spre satul Engenthal/Mighindoala


Într-o dimineață cețoasă de noiembrie am luat trenul din București spre Mediaș, iar apoi am făcut autostopul pentru comuna Șeica Mare. De acolo m-au plimbat două căruțe și o mașină până în satul Buia, cel mai apropiat sat de Engenthal/Mighindoala. Au urmat apoi patru kilometri de mers pe jos pe un drum nisipos și abrupt până am întâlnit câțiva stâlpi de curent electric care m-au ghidat spre locul cu pricina. Prin împrejurimi se auzeau sunete de clopote și voci nervoase de ciobani. Satul era gol, lipsit cu desăvârșire de oameni. Nu am dat de Sorin Tara - un pictor clujean care locuiește din când în când acolo, iar atelierul și biserica evanghelică erau închise. S-a lăsat seara și nu aveam unde să dorm peste noapte. Am făcut câteva fotografii, iar apoi am plecat pe același drum pe care am venit. Casele rămase în picioare le puteam număra pe degetele de la o mână, iar biserica evanghelică stătea ca o regină pe o colină aflată puțin mai departe de mica adunătură de ruine. Atmosfera era destul de apăsătoare, aerul părea încărcat cu o energie negativă și nu mai vorbesc că în interiorul plin de copaci al bisericii ortodoxe se simțea un miros de tămâie. De asemenea, satul este un loc des umblat de fiare sălbatice, din câte am văzut. Engenthal (sau Mighindoala) este unul dintre satele fantomă pe care vrem să le investigăm. Aici am simțit pe viu senzația pe care o ai când citești „Prăbușirea Casei Usher” a lui Edgar Allan Poe. În decembrie, eu și câțiva prieteni ne vom aventura în aceste locuri pentru a face primul film documentar din seria dedicată satelor părăsite din Transilvania. Campania încă mai există și puteți ajuta la realizarea acestui proiect pe http://www.we-are-here.ro/p/satele-parasite-din-transilvania.

Halta comunei Șeica Mare
În drum spre satul Buia
Peisaj din Buia
Drumul care leagă Buia de Mighindoala
Cu două ore înainte de apus
La intrare în satul Mighindoala am fost întâmpinat de o cruce
Vedere spre satul părăsit
Vedere spre casele satului

Biserica ortodoxă
Interior biserica ortodoxă
Detaliu biserica ortodoxă
Biserica evanghelică
Turnul bisericii evanghelice

luni, 11 noiembrie 2013

Schitul "Barbu Bellu" din Gostinari


Am pornit în căutarea unei locații pentru un film horror, Nyctophobia, o idee a lui Robert Casmirovici. Așa am descoperit comuna Gostinari din județul Giurgiu, unde se află ruinele unei biserici construite în 1818 de vistiernicul Ștefan Bellu (1767-1833). Totuși, acest schit poartă numele nepotului său, baronul Barbu Bellu, cel care a donat administrației publice terenul pe care astăzi se află Cimitirul Bellu. La numai 39 de ani după înălțarea ei, biserica nu a mai servit ca lăcaș de cult, odată cu construcția actualei biserici a satului. Schitul a fost închis și lăsat pradă ruinării. Astăzi, biserica este complet abandonată, dar există încercări de restaurare prin des folosita procedură a donațiilor bunilor creștini. Cu toate acestea, cimitirul din jurul fostului lăcaș de cult este încă funcțional și iluminat, iar locuitorii acestei comune îl vizitează aproape zilnic. Ei probabil s-au obișnuit cu formele masive și impunătoare ale construcției părăsite, cu cârdurile de ciori gălăgioase și, mai mult ca sigur, s-au plictisit de fețele schimonosite și șterse ale sfinților pictați pe interiorul bisericii. Din curțile lor se aude muzică lăutărească, iar copiii se joacă printre morți.