duminică, 24 februarie 2013

Întreprinderea de produse ortopedice



Vizita pe strada Negustori nr. 6-8 m-a introdus într-o atmosferă atipică altor explorări. Am observat o mai bună conservare a interiorului, deși fostul sediu Romhandicap a fost abandonat în jurul anului 2006. Una dintre cele două clădiri părăsite a fost Întreprinderea de produse ortopedice și a fost clădită pe la începutul secolului 20. De asemenea, este menționată în lista monumentelor istorice din sectorul 2 al municipiului București cu codul B-II-m-B-19276. Iată mai jos câteva imagini din interiorul acestui imobil.

sâmbătă, 23 februarie 2013

Fabrica CHIMOPAR


Am revizitat fosta fabrică Chimopar de pe Theodor Pallady nr.50 să văd câte s-au schimbat din vara anului 2012. Primul articol îl puteți găsi aici (click). Reiau și menționez că înainte aici a fost Fabrica de Pulbere a Armatei sau Pulberăria de la Dudești care a furnizat o parte din infrastructura necesară secolului 19. Ea a fost înfiinţată de generalul de artilerie al Armatei Române, Eremia Teofil Grigorescu, în anul 1895. A urmat Întreprinderea Chimică Dudești, iar mai apoi SC Chimopar SA, una dintre cele mai vechi firme din industria chimică românească. Reamintesc că în 1923, la Pulberăria Română au murit 23 de lucrători într-o explozie.



luni, 18 februarie 2013

Călătorie în subteran (Lipscani-Smârdan)


Beciurile caselor din Lipscani 26 și Smârdan 17 sunt foarte vaste și se întind pe sub mai multe case alăturate. Ele sunt legate printr-o spartură în zid sau mici intrări amenajate. Ceva similar am găsit cu câțiva ani în urmă sub Hanul Gabroveni, pe vremea când nu se începuseră lucrările de reabilitare. Pe lângă faptul că era inundat aproape în întregime, în subsolul casei din Smârdan 17 mirosea puternic a gaze. Cu echipamentul potrivit am reușit să avansăm paralel cu strada pe sub câteva case consecutive. Practic, aceste rețele de beciuri reprezintă tunelurile centrului vechi. Sunt numeroase alte exemple, unele dintre ele recondiționate și aflate în uz (baruri, cluburi, restaurante), iar altele folosite drept depozite sau abandonate. Într-un final am putut spune că am avut parte de o aventură palpitantă sub centrul istoric. Curiozitatea, pericolele, cărămizile roșiatice, dar și pânzele de păianjen care erau pretutindeni ne-au oferit o perspectivă antică și puțin mistică asupra acestor locuri.



sâmbătă, 16 februarie 2013

În memoria lui Gabriel Constantinescu, camarad de-al nostru

Cu Gabi am fost prin multe locuri. Ne-a apropiat pasiunea pentru Iulia Hașdeu și anumite investigații legate de poveștile din Bellu. El e omul care s-a preocupat destul de mult de recondiționarea templului spiritist, așa cum i se mai spune cavoului tinerei scriitoare, și de repunerea în valoare a personalității ei. După aceste schimburi de experiențe au urmat expediții grozave în Hotel Muntenia, Hotel Dunărea și în alte locuri din afara capitalei. El mi-a pus primul dslr în mână, un Canon 300D, cu care mi-am dus la finalizare multe explorări. În noiembrie 2011, însă, Gabi a căzut în acel somn, de care cu toții ne ferim. 
Am vrut să folosesc această ocazie de a-l aminti și să arat că materialele pe care le-a lăsat prietenilor săi drept moștenire pot fi valorificate și putem stoarce din ele cât mai multe povești.


M-am uitat în Planul cadastral din 1911 pe care l-am primit și am vrut să găsesc clădirea de pe Lipscani 26, în care am intrat zilele trecute. Am observat că, la acea dată, figura sub numerele 16-18, fiind sub proprietatea domnilor Moise(?) și Solomon Halfon. Despre Moise (dacă am descifrat corect) nu am găsit nimic. Solomon Halfon, în schimb, a fost un mare bancher evreu de rit spaniol cu o generoasă influență politică în perioada pașoptistă. Sub lumina acestor noi descoperiri, imobilul din actualul Lipscani 26 capătă  trăsături aparte.
Există posibilitatea unei coincidențe sau a unei erori de date, întrucât Solomon Halfon a murit în 1862, iar casa a fost construită în 1884. În orice caz, unul din fiii săi se numea tot Solomon, iar acesta a avut un alt rol important de jucat pe scena economică a României. 
Completez cu câteva informații: Frédéric Damé a fotografiat în 1906 Banca L. Berkowitz, situată pe colț cu Smârdan (foto). În stânga ei nu apare masiva clădire din Lipscani 26. Se poate ca primul nivel să fi fost construit în 1884, iar urmatoarele după 1911, anul Planului cadastral (indicativul a însemnând un singur nivel).


Bancherul Solomon Halfon (1790-1862) a fost unul dintre evreii care au sprijinit cu entuziasm revoluția de la 1848 și grupările politice care au dus la unirea principatelor (trag atenția asupra societății secrete Frăția). Evreul de rit spaniol a fost fondatorul Băncii Halfon și un bun prieten cu Hillel Manoah, un alt mare bancher. Fiii lui Solomon Halfon - Avram, Iosef Nissim și Solomon I. - au continuat dinastia de bancheri evrei români. Astfel că, Solomon I. Halfon (1846-1913) a fost fondatorul Băncii Comerciale Române și a primit Crucea ofițerilor. Mai mult de atât, fiul celebrului bancher a primit titlul de Comandor din partea lui Carol I, iar soția lui a devenit doamnă de onoare în suita reginei Elisabeta. Ce-i drept, casa de pe Lipscani 26 a fost însuflețită de persoane marcante din istoria noastră. Indiferent de cum arată și în ce stare e, avem dreptul de a cerceta aceste aspecte. Poate în acest fel ne vom reforma viziunea despre imobilele părăsite din centrul vechi.



Smârdan 17


Din Lipscani 26 am escaladat formele acoperișurilor și, cu salturi periculoase, am nimerit deasupra Berăriei Smârdan. În afară de berărie, restul imobilului este la fel de abandonat ca fosta Librărie George Coșbuc. La parter erau unelte de lucru și semne ale unei timide începeri de renovare. Pe măsură ce urcam, degradarea etajelor era din ce în ce mai vizibilă. Printre pereții sparți de la mansardă cadeau la fiecare pas bucați de tencuială și frânturi de cărămidă. 




miercuri, 13 februarie 2013

Fabrica Pionierul


Pe Splaiul Unirii, între Str Verzișori și Str Între Gârle, se află o veche zonă industrială ajunsă aproape total în abandon. Povestea lor începe odată cu ideea de afacere a unuia dintre cei mai de seamă industriași din perioada interbelică, Nicola Prodanof. El a investit în tăbăcărie și pielărie, deschizându-și în 1889 câteva fabrici în Tulcea. Cu un an înaintea Primului Război Mondial, investiția a fost mutată în București, pe actualul amplasament al ruinelor. Aici s-au împărțit în două: Tăbăcăria Națională și fabrica Bourul - cunoscute astăzi sub numele de fabrica Dâmbovița, și Fabrica Talpa sau Pionierul. Prinzând perioada de război, cele două fabrici au avut un mare succes. Au ajutat, astfel, armata și întregul stat român, ba chiar au fost unele dintre cele mai mari fabrici de încălțăminte din sud-estul Europei. Până în anii ’90, aici lucrau peste 8000 de oameni care asigurau populației pantofi sport precum Rosprint, Rostart și Adidas. După aceea, din cauza metodelor proaste de privatizare, situația a degenerat, activitatea a încetat treptat, iar halele au căzut în ruină. 


* * *

On Splaiul Unirii, between Greenbacks Street and BetweenBrooks Street, is an old industrial area reaching almost total abandonment. Their story begins with the business idea of ​​one of the most important industrialists in the interwar period, Nicola Prodanof. He invested in tanning and leather, opening in 1889 several factories in Tulcea. A year before World War I, the investment was moved to Bucharest, the current location of the ruins. Here were divided into two factories: National Tannery and Bull Factory - known today as the Dâmboviţa Factory, and The Sole Factory or The Pioneer. Because the war, the businesses plants have been very successful and helped the entire army and Romanian state. These factories were some of the largest shoe factories in southeastern Europe. By the 90s, here were working over 8,000 people who were trying to provide shoes brands like Rosprint, Rostart and Adidas. After that, because of poor methods of privatization, the situation degenerated gradually, activity ceased and halls fell into ruin.