Header Ads

Bazinul polo din Giulești




Văzut de pe turnul IFMA din Basarab, bazinul polo din vecinătatea stadionului Rapid seamănă cu un gândac de bucătărie mort. Când mergeam cu tramvaiul 41 pe Podul Grant observam de multe ori reclama Banc Post ce-i bântuia fațada. Acum știu că nu este singura utilitate a ruinei. În incinta ei se întâlneau suporterii Rapidului care petreceau probabil victoriile meciurilor. De asemenea e bine de știut că aici, pe timp de iarnă încă mai au loc antrenamente cu echipele de juniori. Când afară e viscol, temperatura din interior e mai blândă. Dar asta nu face ca structura bazinului să fie mai sigură, din contră. Antrenorii chiar își asumă niște riscuri. 


Dar acest loc n-a fost destinat de la bun început pentru astfel de întruniri. Prin anii ’80 a funcționat ca bazin descoperit pentru înotătorii giuleșteni. Ulterior a fost acoperit pentru a permite pregătirea lor și pe timp de iarnă, însă, din motive neștiute, Elena Ceaușescu a ordonat cu puțin timp înaintea revoluției să fie decopertat. Așa se face că, după 1990, s-au terminat fondurile chiar în cursul unei noi reconstruiri a acoperișului. De atunci situația bazinului a fost pecetluită, prăpădindu-se de la an la an. Probabil au mai existat tentative de reabilitare prin 2007, când se vorbea de o mărire a bazinului. Cei 33 metri în lungime și 16 metri în lățime nu satisfăceau standardele Ligii Naționale care cerea 33 x 20 metri. Cert este că nimic nu s-a mișcat, iar planul, dacă a fost conceput vreodată, nu a fost niciodată pus la cale. Mai degrabă s-ar ivi o demolare deoarece vechea structură nu va putea vreodată îndeplini toate condițiile necesare bazinelor moderne. 



După ce-am trecut printr-o zonă interzisă a CFR-ului, m-am strecurat în curtea bazinului. Mă așteptam la câini și paznici ieșiți de nicăieri, gata să mă prindă în flagrantă acțiune. Și bineînțeles că erau, dar le-am dibuit traseele și le-am ocolit. 


Mesaje ascunse, vorbe de duh despre viață și alte echipe de fotbal. Toate vorbesc despre cei care au trecut pe aici în urmă cu doar câțiva ani. 


GSU – God Save Ultras 
Aici există o forță spirituală reală pe care eu nu o pot pricepe. Mă simt ca un neinițiat într-o lume a societăților secrete. 


În ultimul moment, când mă pregăteam să ies din văgăuna asta, am întâlnit reptilă grăbită. Explora și ea bazinul aproape nevăzută.







4 comentarii:

  1. O sa râzi, dar in ziua in care ti-am citit articolul am dat din intamplare peste un videoclip mai vechi al Andreei Balan care parea filmat in acest bazin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-mi dai si mie linkul :))

      Ștergere
    2. Uite linkul catre videoclip :
      https://www.youtube.com/watch?v=soj18Rs5Gds

      Ștergere

Copyright © 2009-2017 by Reptilianul Collective. Un produs Blogger.