miercuri, 24 octombrie 2012

Green Monarchy by Eglantina




Am vorbit ceva despre Carol 53 mai demult. Iată că m-am dus și eu la un eveniment și nu știam exact la ce sa mă aștept. A fost vorba de expoziția de pictură a Eglantinei. Mulți oameni veniți pentru artă sau altele, cocktailuri în eprubete și muzică bună. Pisicile făceau slalom printre tocuri, pantofi sau teneși. Se formau bisericuțe și conversații interesante în curte sau în orice colț al clădirii. Într-un final, în ciuda așteptărilor, aproape toți care-au mai rămas s-au retras la subsol unde au încins un dans pe muzica unui dj.




















marți, 16 octombrie 2012

O altfel de explorare

Sunt multe clădiri părăsite, case modeste din perioada interbelică sau adevărate palate uitate. Bucureștiul este o textură interesantă formată din acoperișuri, dincolo de care niciodată nu poți știi ce viață de om se află. Nu e de mirare că unii oameni își petrec întreaga zi, dacă nu și noaptea, prin parcuri și alte zone populate. Deseori au multe de spus, dar nu găsesc parteneri de discuție. Se închid în ei și rămân tăcuți preț de multe ceasuri. Ei sunt oameni părăsiți care-și cară povestea, în cazul în care n-au uitat-o. 




În Parcul Cișmigiu din capitală am întâlnit astfel de oameni care își jucau rolurile în piesa toamnei. Printre ei se afla un iubitor de păsări. Porumbeii erau foarte familiarizați cu prezența lui și uimitor de îndrăzneți. Omul nostru le dădea mâncare, iar zâmbetul sincer îi trăda fericirea. Recunosc că n-am mai văzut de mult timp un om atât de frumos ca el.




Un altul și-a întins patul pe iarba de lângă lac. Înfrigurat, trăgea poate nădejde la o zi mai bună, sau măcar un somn, cât să uite de lipsuri. 



Am descoperit multă singurătate în privirea bătrânului care aștepta pe bancă. Poate că el se aseamănă cel mai mult cu toamna. Împietrirea lui în așteptare e cufundată, cel mai probabil, într-un trecut plin de amintiri și promisiuni ale căror împliniri încă le mai crede.




Ziarele se citesc pe iarbă. Așa l-am găsit pe cititorul nostru, aplecat adânc asupra unor editoriale din ziarul Dreptatea din 1990. Intrase de curând în posesia lor și era fascinat de noua achiziție. Am detectat mirosul vechi de ziar care împânzea zona, dar și o urmă slabă de melancolie. Am realizat că el este un tipar și o metaforă pentru multe alte persoane care aleg lucrurile vechi și grele în schimbul celor noi și lipsite de esență. 



miercuri, 10 octombrie 2012

Omul cu o mie de ochi


Iosif Berman, fotograf român de origine evreiască

“Omul cu o mie de ochi” cum a fost numit de către Geo Bogza, trimitea material fotografic și in afara țării, la Associated Press, Scandinavian Newspaper Press, ziarului New York Times și altor câteva reviste londoneze. A lucrat mai bine de 15 ani pentru presa de atunci, “Dimineaţa”, “Adevarul”, “Realitatea ilustrată” și multe altele. Supranumit „decanul fotoreporterilor”, a fost aproape de mişcarea de avangardă şi a avut o contribuţie majoră la dezvoltarea fotografiei etnografice. Dimitrie Gusti l-a numit “coautor al imaginii satului şi ţăranului român“, cerându-i de fiecare dată să însoţească echipele monografice în satele româneşti în perioada interbelică.

Cadrele de mai jos apartin documentarului "Omul cu o mie de ochi" (2001) in regia lui Alexandru Solomon. O parte din documentar a fost filmat in interiorul fostului Palat Adevarul. De asemenea am alaturat si cateva fotografii proprii ale aceleiasi cladiri din anul 2011. Dupa cum veti observa, schimbarile celor 10 ani sunt considerabile. Pentru vizionarea intregului film dati click aici





Femeia din imagini este Luiza Berman, fata celebrului fotoreporter. Scenariul presupune un ultim drum către laboratorul tatălui ei din clădirea tipografiei Adevărul. Cu această rară ocazie putem observa un interior mai complet ca niciodată.


În legătură cu angajarea sa la ziarele de mare tiraj, Adevărul și Dimineața, fostul său ucenic, St. Ignat, iși amintea: “Tot în acea vreme, Constantin Mille a angajat un reporter fotograf adus special de la Paris, Victor Delbond, dar curând a trebuit să se întoarcă în patria sa. El l-a chemat atunci pe Berman, pe care i l-a prezentat lui Mille. De atunci începe adevărata carieră a lui Berman în presa românească.”