Header Ads

Povestiri urbane


Aşa cum bine spunea un prieten şi totodată un explorator urban, gradul de dificultate al infiltrărilor în clădiri abandonate creşte de la o explorare la alta. Privind în urmă nenumăratele aventuri de care am avut parte alături de mulţi alţi cutezători remarc un lucru deosebit de important privind nevoia de divertisment. Există undeva, în fiecare expediţie, un factor cheie ce necesită un nivel crescut de adrenalină. Acest lucru mă face să cred că de cele mai multe ori căutarea este mai mult distractivă decât atingerea scopului. Orice explorator urban se va lovi la un moment dat de un zid. Vrând să treacă mai departe, va trebui să-l elimine din drumul său. Mintea lui trebuie să fie o fabrică de idei care, odată puse în practică, vor fi suficient de capabile să depăşească obstacolul. Aceasta este infiltrarea despre care vorbeam.

Prin 2007 am intrat pentru prima oară în buncărul de sub Opera Română. Am aflat despre acest loc din forumuri destinate tunelurilor Bucureştiului. Astăzi, lucrurile s-au schimbat puţin la Operă. O echipă de paznici supraveghează mult mai atent zona, lucru care face şi mai dificil intratul în buncăr.

Nu după mult timp am aflat de clădirea abandonată a Hotelului Muntenia, situată în spatele Facultăţii de Arhitectură. Când ne-am dus acolo lucrurile păreau altfel decât din zvonuri şi hărţi. Mai întâi trebuia să împingem un grilaj de fier ca să ajungem înăuntrul unei case alăturate aflată şi ea în ruină. După ce ajungeam în curtea interioară a casei ne aştepta un zid destul de înalt, în spatele căruia era, în sfârşit, hotelul. După ce-l săream cu grija de a nu fi văzuţi de oameni prin strâmtura dintre cele două clădiri, intervenea o altă problemă. Uşa din spate părea de neclintit. În ceea ce priveşte infiltrarea, cred că ar trebui să specific un lucru esenţial. Cu cât eşti mai suplu, cu atât te strecori mai uşor. Nu mare a fost dificultatea de a intra prin fereastra uşii de metal, al cărui geam era spart. Am vizitat de nenumărate ori hotelul până când actualii proprietari au schimbat întregul grilaj.

Tot la categoria hoteluri părăsite intră şi Hotel Dunărea, aflat lângă Gara de Nord. Am intrat de două ori în clădire. O dată în vară, iar apoi în iarnă. Recunosc că, deşi, iarna nu prea am avut parte de aventuri urbane din cauza frigului şi a vremii în general, infiltrarea în Hotel Dunărea din acest sezon a fost una spectaculoasă. Mai exact, am intrat într-un bloc vechi alăturat care avea ieşire pe terasa unui garaj din spatele hotelului. Aduc la cunoştinţă că zăpada era groasă de aproximativ un metru, fapt care ne îngreuna suficient de mult avansarea. Ajunşi lângă zidul hotelului, observăm că singura fereastră prin care puteam pătrunde se află la două etaje distanţă de noi. În cele din urmă am reuşit să urcăm cu ajutorul unui cablu. La întoarcere am folosit stratul gros de zăpadă drept saltea sau amortizor. Am sărit pur şi simplu, mai întâi de la fereastra hotelului pe garaj, iar apoi de pe garaj pe trotuar. Posibil să fi fost Crăciunul, dar nu mai îmi amintesc exact.

Niciun comentariu

Copyright © 2009-2017 by Reptilianul Collective. Un produs Blogger.