Header Ads

Batranul Cismigiu





Movila






Izvorul lui Eminescu
Locuiesc pe Strada Şipotul Fântânilor. Şi atunci când mi-am ales acest bloc, din reajma Cişmigiului, a contat şi frumosul nume al străzii. Iar numele străzii se explică prin apropierea de izvoarele din Cişmigiu, între care şi celebrul Izvor al lui Eminescu, cândva socotit a avea apa cea mai bună din toată Capitala. Şi-acum surpriza: ştii de ce se numea izvorul aşa? Pentru că Eminescu a locuit în apropiere şi-şi potolea setea de la apa limpede şi rece a izvorului din Cişmigiu. Hazardul face ca blocul în care locuiesc să fie cam pe locul fostei lui case. Asta mă mai consolează că stau la bloc. M-am născut în casă şi-i port nostalgia în „minte, inimă şi literatură”. (Ioana Pârvulescu, revista "Pe tocuri")

In perioada 23 aprilie 1882 - 2 iulie 1883, redactia ziarului "Timpul", unde Eminescu era redactor-sef, se mutase pe Stirbei Voda, iar poetul era gazduit de Ioan Slavici, in Piata Amzei. Locatiile sunt destul de aproape de izvor, dand astfel un dram de adevar legendei.






Se stie ca Bucurestiul este impanzit de o vasta retea de cai subterane. Fiind sute de ani in calea nenumaratelor navaliri ce aveau ca scop jaful si distrugerile, incet incet, sub toti domnitorii, incepand cu Mircea cel Batran si mai ales in perioada domniei lui Vlad Tepes, s-au facut lucrari masive in subteran, impanzind orasul cu zeci de kilometri de tuneluri. Pana la realizarea forturilor ce inconjurau Bucurestiul (1833) - ramase nefolosite in primul razboi mondial - si lucrarile strict secrete ce s-au facut paralel cu Metroul si Casa Republicii, nu a existat perioada, timp de peste o mie de ani, ca orasul sa nu se imbogateasca cu noi cai subterane.
Tunelul despre care vorbim si care are o iesire (azi astupata) in dealul unde se termina Cismigiul lega Biserica Schitu Magureanu cu Palatul Cretzulescu din Str. Stirbei Voda. De aici o ramificatie trecea pe sub Calea Victoriei si sub fosta Manastire Sarindar (azi Cercul Militar), mergand spre Biserica Doamnei si Banca Nationala. De aici, prin Lipscani, ajungea la Curtea Veche (actuala Biserica Sf. Anton). Alta ramificatie pleca de sub Curtea Veche, sub asezamintele brancovenesti si calea lunga a acestei magistrale subterane (care avea latimea de peste 4-5 metri) ajungea tocmai sus, la Manastirea Vacaresti, unde boierii plecau in carele trase de cai spre a chefui cu excelentul vin al calugarilor de la Vacaresti.
Alta ramificatie a acestui tunel traversa Cismigiul, trecand pe sub actuala primarie a municipiului, mergea pe sub Dambovita, facea un cot pe sub Manastirea Mihai Voda, spre Str. Putul cu apa rece (unde erau pivnitele MOtt) trecand pe sub Cotroceni si Drumul Sarii, isi pierdea urma spre mosiile lui Bellu si Calea Giurgiului. Au existat multe istorii ale haiducilor si lotrilor ce dupa cate o lovitura reusita isi pierdeau urma - parca intrau in pamant - cu toate ca arheologii nu au avut in munca lor ca subiect aceste subterane, cred ca ar fi interesanta o actiune de cercetare a acestui oras subteran, actiune ce ar necesita fonduri importante, istorici, arheologi, speologi si marturiile ce mai apar pe ici, pe colo de la vechi locuitori ai urbei.
Aceste tuneluri subterane pot rivaliza lejer cu cele din Paris sau Palermo si cine stie ce secrete ascund aceste cai subterane ce se ramifica sub tot Bucurestiul.
Cunoscatorii ar putea fi, in primul rand, copiii strazii, cei care cauta pe cont propriu comori si poate anumite organisme informative. Dar nici unii nu pot avea a privire de ansamblu a acestor cai, cat despre detalii amanuntite, nici pomeneala.
Am scris despre tunelul de sub Cismigiu pentru a mai dezvalui una din frumusetile misterioase ale parcului.
Despre cercetarile arheologice detaliate, poate in mileniul urmator nepotii nostri sa fie mai interesati de orasul lor. ("Batranul Cismigiu" de Paul Filip)








Intrarea zidita in subteran






Niciun comentariu

Copyright © 2009-2017 by Reptilianul Collective. Un produs Blogger.