luni, 1 septembrie 2014

Priveliştea de pe ansamblul rezidențial Evocasa Selecta





Oricât de aglomerat şi agitat pare Bucureștiul, există exemple de locuințe de unde poți admira o mare parte dintre cele mai cunoscute clădiri ale Capitalei chiar din confortul propriei canapele. Și totul doar rotind privirea de jur împrejurul ferestrelor locuinței tale. 



Un astfel de exemplu este ansamblul rezidențial Evocasa Selecta, un proiect central, aflat la o aruncătură de băț de Foișorul de Foc. Nu doar că oferă o priveliște citadină contemporană, dar și construcția în sine este un statement: o clădire de 10 etaje, cu fațada realizată din pereți-cortină și cărămidă, în formă de navă – o construcție-unicat în peisajul arhitectural modern al Bucureștiului. 

Cu terase generoase ce înconjoară, în multe dintre cazuri, suprafața locuinței, ai putea privi din aceste apartamente următoarele clădiri notorii: 


Dat în folosință în 1892 ca turn de observație împotriva incendiilor, Foişorul de Foc era la sfârșitul secolului al XIX-lea cea mai înaltă construcție a orașului, iar lucrările de construcţie au durat numai doi ani, între 1890 și 1892. Turnul proiectat de George Mandrea, profesor la Şcoala de Arhitectură din Bucureşti, a fost gândit iniţial ca rezervor de apă, însă Primăria a constatat că nu are la dispoziție pompe suficient de puternice care să ridice apa la nivelul rezervorului. Astfel, timp de 42 de ani, turnul de 42 metri înălțime a funcționat doar ca post de pompieri până când alte clădiri mai înalte au fost construite în Capitală. În prezent, Foișorul de Foc găzduiește Muzeul Național al Pompierilor Români, obiectivul turistic serbând anul trecut 50 de ani de existență. 




Hotelul Intercontinental a fost construit între anii 1968-1970 după planurile arhitecților Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, I. Moscu și este una dintre cele mai înalte clădiri din oraș și din România, fiind şi primul hotel de 5 stele din ţară. Până în 2004, a fost cea mai înaltă clădire din București. Cu cele 22 de etaje ale sale, hotelul înalt de 77 de metri avea o formă ce oferea oaspeților o panoramă unică. Un detaliu interesant este faptul că la etajul al 19-lea se află Apartamentul Imperial, utilat cu mobilă albă din lemn de nuc, poleită cu aur, cu obiecte de iluminat din sticlă de Murano, dar şi cu un pian alb cu coadă în stare perfectă de funcţionare, marca Stainway&Sons. 


Palatul Parlamentului este a doua clădire ca dimensiune din lume, după cum mulți dintre noi cunoaştem, dar şi cea mai grea şi cea mai scumpă clădire administrativă din lume. Ea măsoară 270m x 240m, 86m înălțime și 92m adâncime. Are 9 nivele la suprafață și alte 9 subterane. Construcția clădirii a început din 1983, în urma unui concurs național de reconstituire a Bucureștiului de după cutremur, câștigat de arhitecta Anca Petrescu. La construcție au participat 700 de arhitecți și aproximativ 20000 de muncitori care au lucrat în trei ture, 24 ore pe zi. Edificiul poate fi considerat şi o piatră de mormânt gigantică pentru un cartier care, până în urmă cu 30 de ani, părea desprins din perioada interbelică.  


„Parcul de Cultură şi Sport 23 August“ se întindea pe o suprafaţă de 60 de hectare şi a fost inaugurat la 1 august 1953, la doar cinci luni după începerea lucrărilor. Elementul principal al parcului era stadionul, ce avea capacitatea-record de 80000 de locuri, iar în jurul său se aflau alte terenuri de sport, spaţii de agrement şi cultură. Arena, alcătuită din 21 de terenuri de sport, avea o capacitate de 7000-8000 de locuri în tribune. Stadionul Național a fost complet refăcut și modernizat, iar lucrările au fost finalizate în 2011. În prezent, are o capacitate de 55600 de spectatori și este cel mai mare stadion din țară.


Chiar dacă majoritatea asociază clădirea de pe Bd. Pache Protopopescu cu sediul în care Pro TV-ul a făcut istorie în ultimii 20 de ani, construcția exista dinaintea acestui moment. Anterior, în incinta clădirii, a funcționat un institut de cercetări în domeniul hidrotehnic. Recent și Pro TV-ul a părăsit clădirea, în incintă fiind păstrat doar studioul de știri.


Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” a luat ființă în anul 1865, ca o subdiviziune a liceului „Sf. Sava”, iar sediul lui s-a schimbat succesiv până în 1925, când au fost finalizate lucrările la clădirea din Bd. Pache Protopopescu, unde se află şi acum. Rând pe rând au fost ridicate clasele de curs, laboratoarele de botanică, zoologie, geografie, acquarium, biblioteca, a cărui fond iniţial de carte s-a ridicat la 20000 de volume şi care a fost deschisă înca de la început marelui public, internatul, o sala de spectacole cu peste 1000 de locuri, o capelă înzestrată cu unul dintre puţinele paraclisuri dintr-o unitate şcolară din Romania acelei epoci, şi un amfiteatru.

Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor



Clădirea cu o arhitectură futuristă este o declaraţie elegantă a felului în care ar trebui să arate centrul Bucureştiului – o combinaţie între arhitectura citadină veche cu un twist spre modernism. 

Clădirea de 10 niveluri se întinde pe o amprentă la sol de 1.803 mp şi cuprinde 77 de apartamente, având la parter spaţii comerciale, iar la etajul unu spaţii de birouri. Faţada clădirii este realizată din piatră naturală, de la etajul 1 la 4, şi pereţi-cortină cu tâmplărie de aluminiu. 

Faţada curbată şi clădirea cu o formă deosebită creează ansamblului Evocasa Selecta un caracter exclusivist, în timp ce pereţii-cortină conferă clădirii spiritul arhitectural contemporan. 

duminică, 10 august 2014

Biserica fortificată din Homorod

Biserica fortificată și satul Homorod. Vedere spre vest din turnul-donjon al bisericii.



În timpul domniei regelui Geza al II-lea al Ungariei (1141-1162) au venit din Flandra nişte „oaspeți” de origine germană (hospites flandrenses), care vorbeau o limbă nu foarte diferită de cea a saşilor. Se spune că s-ar fi stabilit pe o colină din apropierea actualului sat Homorod şi că localitatea a purtat numele Petersdorf, după sfântul care era patronul bisericii. Din motive de siguranță și pentru a avea mai aproape o sursă de apă, sătenii s-au mutat în josul „dealului” (ham) pe care l-au „defrişat” (roden), de unde şi numele localităţii, atestat prima oară în 1400 – Hamerodia. Vecinii unguri spun însă că pârâul din preajmă purta deja numele în cauză şi că acea colonie din Flandra l-ar fi luat din limba maghiară, în care hamar însemna „repede”. Însă cercetătorii nu au reuşit să stabilească cu exactitate dacă vreuna dintre cele două tradiţii este adevărată sau dacă lucrurile au stat cu totul altfel. 


Arculul triumfal romanic ce despărțea corul de restul bisericii. Astăzi, vechiul cor se află la baza turnului-donjon. În conca absidei apare, foarte şters, Christ în mandorlă, stând pe un curcubeu (Majestas Domini), înconjurat de simbolurile evangheliştilor, numite tetramorph. De ambele părţi apar heruvimi şi intercesorii Maria şi Ioan deci Deisis, temă iconografică de tradiţie bizantină.  



Biserica a fost construită la sfârșitul secolului al XIII-lea în stil romanic și în formă de sală, o raritate faţă de planul cu trei nave al celor mai multe biserici săseşti. Corul a fost ridicat la est, cu o absidă semicirculară deschisă spre restul bisericii printr-un arc triumfal. Biserica era foarte mică şi avea o clopotniţă în partea de vest cu o boltă în cruce la parter şi cu un mic portic peste un portal cu trei arce semicirculare în retragere. La al doilea nivel avea o arcadă semicirculară, astăzi zidită, prin care se intra în tribuna de vest a bisericii. Sala bisericii era cândva acoperită cu un tavan de lemn, care a fost înlocuit la 1500 cu o boltă gotică susţinută de patru coloane adosate în colţurile sălii. De o parte şi de alta a turnului clopotniţă au fost ridicate alte două construcţii. În cea de la sud se urcă printr-o scară în spirală, care duce în pod. Turnul clopotniţă nu a fost niciodată împărţit în etaje, dar se pare ca existau scări de lemn care porneau din tribuna de vest până la coridorul de apărare din vârful lui. 


Boltă ogivală cu arcurile ușor frânte în partea lor superioară


Arcul triumfal este zidit, iar vechiul cor din perioada catolică se află astăzi ascuns în primul etaj al turnului de la est. Pereţii lui sunt împodobiţi cu fresce care datează din trei perioade – secolele al XIII-lea, al XIV-lea şi al XV-lea. În conca absidei se mai păstrează un Christos în glorie, care stă pe un curcubeu, înconjurat de cele patru simboluri ale evangheliştilor. De o parte şi de alta lui sunt Fecioara Maria, apostolul Ioan şi heruvimi, o compoziţie de tradiţie bizantină, intitulată Deisis. La nord au fost pictaţi cei doisprezece apostoli, iar pe peretele de sud ciclul Patimilor, sub care se mai disting urmele unei picturi anterioare.

În registrul interior, pe peretele absidei, apar cei 12 apostoli, aşezaţi sub arcade treflate, printre care se înalţă turnuleţe cu acoperişuri de ţigle, încoronate de cruci. Din elementele componente, arhitectura se distinge cu mai multă claritate, desenată în linii roşii, groase, cu duct egal.
Deasemenea, pe peretele de sud al corului s-au păstrat picturi din această primă fază, majoritate aproape şterse, aparţinând ciclului Patimilor lui Isus. Într-un fragment de pe peretele de nord se disting clar cele două straturi consecutive ale picturii. Partea superioară a fragmentului păstrat prezintă un Vir dolorum spre care se înclină Maria, mâinile lor întâlnindu-se într-o mişcare deosebit de armonioasă. Lângă Isus, un înger ţine în mâini o filacteră. Scena a fost delimitată de un chenar ornamentat, care a rezistat doar parţial timpului. Influenţa picturii trecento-ului italian este evidentă în acest fragment care datează de la finele secolului XIV.

Deasupra acestor rămăşiţe se ridică un uriaş turn-donjon din blocuri de piatră, care se aseamănă celor de la Movile, Netuş, Iacobeni şi Stejeriş. Turnul este înalt de aproape 28 de metri şi se sprijină pe pereţii corului, dublaţi de un strat gros de piatră. Pe partea de sud a fost amenajat un gang care se termină cu una dintre vechile ferestre gotice ale aceluiaşi cor, transformată în uşă. La dreapta acestei ferestre pornesc nişte trepte care duc la nivelul superior, boltit în cruce. De aici, o altă scară duce la nivelul al treilea, acoperit cu un plafon de bârne. Alte scări de lemn leagă un nivel după altul, până la cel de al optulea, care poartă coridorul de aparare.
În 1623 un incendiu a nimicit toate părţile din lemn ale cetăţii. O inscripţie de pe latura estică a turnului aminteşte că atunci a ars acoperişul, reînnoit în 1626. „Anno 1623 dic 13 Aprilis incendio per incuram Andreas Henrich orto conflagrata haec turris restauratur 1626 jun. 19, pastore existente Georgio Vustio”. („În anul 1623, în a 13-a zi a lui aprilie, din neglijenţa lui Andreas Henrich un incendiu a cuprins în flăcări acest turn - restaurat în 1626 iunie 19, pastor fiind Georg Wust”). Tot în acest turn au fost mutate în 1932 şi cele trei clopote care stăteau până atunci în clopotniţă. După ce a fost zidit arcul triumfal, biserica nu mai avea altar. Sătenii inventivi au spart peretele de sud şi au construit un nou cor în 1784, schimbând astfel orientarea bisericii.


Sala are un tavan casetat, cu un medalion ornamentat pe care este scris anul 1800. Mai există şi un amvon, cu panouri pictate popular, iar tribunele sunt împodobite şi ele cu picturi florale. În cor se află şi un altar din lemn, pictat. În centrul lui este Christos răstignit, cu numele scris în germană, latină şi ebraică. Este flancat de alte doua statuete – Sfântul Petru cu cheia şi Sfântul Pavel cu o sabie. Deasupra altarului se înalţă orga, iar la dreapta ei se află actuala intrare. 


Biserica posedă un altar nou, construit în anul 1684 pe latura de sud a navei; vechiul altar a fost izolat printr-un perete despărțitor. Altarul și orga formau o unitate. Tabloul principal al altarului are coloane care flanchează Răstignirea; lateral de la aceasta sunt statuete din lemn cu apostolii Petru și Pavel. Deasupra tabloului principal se află o inscripție religioasă conținând data de 1794.
Orga în stil baroc a fost construită de Andreas Eitel din Brașov și poartă anul 1793. Ea deține o claviatură, pedală și zece registre. 

Detaliu din pictura altarului
Sfântul Petru. Lipsesc cheile din mâna stângă.
Sfântul Pavel

Coronamentul amvonului și parapetul sunt zugrăvite. O inscripție indică faptul, că lucrarea a fost executată de Georg Poldner și Johann Folbarth din Sighișoara în 1793. Trei panouri pictate împodobesc amvonul: o Biblie pusă pe o stâncă, un putto prezentând Biblia într-o rază ce țâșnește din inima lui și un semănător


Fortificaţia care înconjoară biserica nu a fost niciodată cucerită. Prima incintă este rectangulară şi a fost construită în secolul al XV-lea. Are turnuri pe colturi, cu maşiculii. Între turnuri, zidurile aveau două drumuri de strajă suprapuse, care se sprijineau pe console de lemn. Pe latura de vest este un mic turn poartă care străjuieşte intrarea. Curtina interioară a fost înconjurată de un al doilea zid de apărare, iar în 1657 turnul din nord-vest a fost înlocuit printr-unul înalt de 10 m, cu cinci colţuri şi cu patru niveluri, devenit apoi „turnul slăninei”. Zidurile lui au fost pictate la nivelul al patrulea cu decoraţii roşii şi albastre şi trei nişe purtau trei inscriptii care spuneau povestea lui. Satul s-a numit în vechime Petersdorf, după biserica închinată Sfântului Petru. Ridicată în a doua jumătate a secolului XIII, biserica evanghelică este una dintre puţinele biserici cu un plan de bazilică romanică-sală, și nu are o structură cu trei nave, ca cele mai multe dintre bisericile construite de sași. Puternic întărită după 1500, cu două incinte de fortificaţii, biserica-cetate din Homorod nu a fost cucerită niciodată. 




Surse:
Juliana Fabritius-Dancu - Cetăţi Ţărăneşti Săseşti, Revista Transilvania, Sibiu 1983